Meciul Chelsea – Bordeaux, penultima partidă a celor doua formații din grupa A, unde au avut ca adversară și pe CFR Cluj, a reprezentat un moment ideal pentru Nike, sponsorul celor două grupări. Astfel, au fost create două spoturi publicitare în care apar Anelka, de la Chelsea, respectiv, Tremoulinas, de la Bordeaux, legați cu mâinile la spate și cu călușuri în gură.
Mesajul "răpitoarelor" este foarte clar, fiind adresat bossilor celor două cluburi și focalizat pe echipamentul de joc al fotbaliștilor celor două cluburi. Astfel, fotbaliștii lui Chelsea trebuie să fie încălțați cu Nike, iar jucătorii bordelezi trebuie să aibă culoarea roz pe tricouri.
"Altfel, cei doi nu vor mai vedea lumina zilei", spun cele două amazoane. Un exemplu de a face reclamă un pic diferit față de ceea ce eram noi obișnuiți. Și un motiv în plus să presupunem că egalul consemnat în minutul 90 al partidei lor directe a fost o remiză de salon.
Â
CLICK AICI PENTRU A VEDEA "SUFERINTELE" INDURATE DE ANELKA!
CLICK AICI PENTRU A VEDEA "SUFERINTELE" LUI TREMOULINAS!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER